Miercuri, 13 noiembrie 2024, Centrul de Documentare și Informare din cadrul Colegiului Economic Mangalia a fost gazda unui eveniment cultural, de lansare a romanului Anabella, semnat de autoarea Dora Alina Romanescu.
Saveta Bachiş- Georgescu, cunoscută sub pseudonimul Dora Alina Romanescu, a debutat editorial în 2002, iar de atunci a publicat 24 de volume, dintre care 19 romane, 3 volume de povești și două cărți de povești pentru copii. Numeroasele premii obținute îi recunosc contribuția semnificativă în domeniul literaturii.
Autoarea rămâne fidelă romanului, specie care a consacrat-o, inspirându-se, în romanul Anabella, din realitatea anilor 1970, fundalul pe care s-a derulat copilăria și tinerețea personajului principal. Evocarea copilăriei eroinei este prilej de a aduce în prim-plan atmosfera perioadei respective, obiceiurile, cutumele satului ardelean, pe care se grefează destinele dramatice ale personajelor.
Lansarea noului roman a fost prilej de a rememora întreaga carieră literară a autoarei. De altfel, într-un moment retrospectiv, elevii au citit fragmente reprezentative din romanele scriitoarei, iar cei pasionați de artă grafică au realizat reproduceri ale coperților romanelor. Drept răsplată, autoarea le-a dăruit acestora 22 de volume din opera sa.
Activitatea s-a bucurat de susținerea și participarea doamnelor director, Raluca-Simona Ciobănel și Alina Voiculescu, de prezența unui număr mare de profesori și elevi, coordonați de profesorul documentarist Ibolya Negoiță. Toți cei prezenți au trăit emoțiile și bucuria unei reușite întâlniri literare.
Echipa de imagine a Colegiului Economic Mangalia